SANIMED - Activităţi de etapă proiect Bridge Grant


Data: 12-14.06.2017



În perioada 12.06-14.06 a.c. SANIMED INTERNAŢIONAL IMPEX SRL - Centrul de cercetare şi servicii în biotehnologii avansate - a participat la activităţile de etapă de proiect Bridge Grant – Transfer de cunoaştere la agentul economic „Metode de analiză pentru caracterizarea oligo/peptidelor şi polizaharidelor aplicate în industria cosmetică şi alimentară"(AnaMet), coordonatorii ai proiectului fiind Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi" din Iaşi şi Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni" Iaşi.

Scopul proiectului este dezvoltarea de noi produse cosmetice şi nutriţionale, îmbunătăţirea şi optimizarea tehnologiilor existente prin transferul de cunoştinţe şi expertiza existentă la cele două prestigioase unităţi academice şi de cercetare în domeniul metodelor de caracterizare fizico-chimică a polimerilor naturali şi sintetici, formulării compoziţiilor şi aplicării programării experienţelor şi calculului statistic, proiectarea experimentelor, analiza, testarea, validarea echipamentelor şi a tehnologiilor SANIMED în vederea adaptării la noile tendinţe de dezvoltare a unor produse şi procese inovative.